Astazi, acum.

Astazi m-am decis ca nu conteaza ziua de ieri si nici nu conteaza ziua ce a trecut pana acum. Pierd prea mult timp gandindu-ma la lucruri care au fost si nu vor mai fi sau la lucruri cotidiene de care ma lovesc mereu. Am racit. Oare de ce am racit? Si incep astfel sa rememorez toate cate am facut in ultimele zile.
Informatia este arma buna si as vrea sa le stiu pe toate, motivul a ce a fost este de ocolit pentru a nu fi din nou.
Dar ca de obicei, viata ne joaca feste si ne arata ca de ce ti-e teama nu poti scapa. Ma lovesc mereu de intamplari, fapte, cauze in fata carora fac aceleasi greseli. Mereu, la nesfarsit gresesc fata de mine, incalcandu-mi promisiunea de a uita sau de a da inainte. Motivul crearii este acelasi ca al distrugerii, FACTORUL SURPRIZA.
Desi raman cu gura cascata la propriu in fata unor cuvinte ce nu m-as fi asteptat in veci sa le aud si in fata unor oameni carora nu am stiut ce sa le spun cand le-am vazut durerea.
La fel, durerea anuleaza iubirea, iar iubirea este direct proportionala cu intensitatea durerii. Cand nu stii ce sa spui, te balbai iar cand te balbai stii ce sa spui dar ti-e greu sa dai glas condoleantelor ce raman doar cuvinte, fara alinare.
Ma preocupa sentimentele mari, ce fac acum, maine, de ce sunt aici si incotro ma indrept?
Dar am uitat sa plang omul care mi-a amintit de intrebarile astea, am uitat sa suspin moartea celei care mi-a deschis ochii intr-un sacrificiu suprem. Foarte putin inteleg de ce sunt atat de afectata si de cicatrizata, poate surpriza sau poate iubirea ce nu stiam ca o port, dar un lucru e sigur, raspunsurile pe care eu le vreau si de care am nevoie sunt la ea, Mihaila Raluca Andreea. Un copil rapus de boala la 20 de ani, o boala neiertatoare si chinuitoare care a supt seva vietii unui inger nevinovat care nu a gresit cu nimic, dar a platit pentru tot.
Iarta-ma ca nu am stiut ce sa spun si iarta-ma ca nu iti vorbesc cand ma cauti in subconstient. Nu pot acum pentru ca doare prea tare iar lacrimile care imi aburesc ochelarii sunt doar materializarea unui sentiment care cere lacrimi de sange, de aceea sughiturile se opresc in gat si incerc sa ma gandesc in alta parte.
Asa ca, astazi si acum nu contez decat eu. Sunt egoista care ar fi trebuit sa fiu si omul crud si dur care nu sufera nicicand. Cu aceasta amagire incerc sa uit, desi imi amintesc mereu.